Valentin Jucan, membru CNA, despre emisiunea Simonei Gherghe: „O dejecție”

Valentin Jucan, membru CNA, despre emisiunea Simonei Gherghe: „O dejecție
Publicat: 22/07/2013, 08:32
Actualizat: 29/07/2014, 17:24

Valentin Jucan, unul dintre membrii CNA, a calificat emisiunea moderată de Simona Gherghe drept o „dejecție”.

După ședința CNA de joi, Valentin Jucan a declarat că își retrage afirmația făcută la adresa emisiunii Acces Direct și își prezintă scuze publice.

„Comentariul, reținut și de presa prezentă, a fost făcut în cadrul unei discuții ce nu a fost formulată public, cu un coleg din Consiliu. Gravitatea faptelor reținute în raportul de monitorizare a stat la baza conversației menționate”, a spus Valentin Jucan în comunicatul trimis către presă, scrie paginamdedia.ro.

Afirmația în discuție a fost făcută în ședința de joi, în timp ce CNA discuta despre modul în care a fost umilită o invitată a emisiunii Acces Direct. Invitata a fost tunsă precum Rihanna pentru că pierduse un pariu.

„Emisiunea Acces direct este o dejecție, la fel ca realizatorii ei”, a spus atunci Valentin Jucan.

„Cred că nu ați spus asta”, i-a replicat Cristian Ionescu, producător al emisiunilor Acces Direct și Un show păcătos.

Emisiunea Acces Direct a fost amendată de CNA cu suma de 20.000 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×